Morți premature celebre. Moartea care inspiră.

monumente funerare
Monumente funerare celebre pentru morti premature

Se spune că regina Louise de Mecklenburg-Strelitz are unul dintre cele mai frumoase monumente funerare din lume, cel de la Palatul Charlottenburg, Berlin. Este vorba de un sarcofag care se pare că ar fi de o aleasă inspirație artistică. Destul de dificil să ne dăm seama dacă este vorba într-adevăr de un monument funerar frumos sau așa trebuie preluată ideea, că este ceva nemaipomenit. Căci, la drept vorbind, ce este frumos în moarte!? Doar nebunii acceptă sublimul unei astfel de nenorociri.

monument funerar regina Louisa de Prusia
detaliu din monumentul funerar al Louisei a Prusiei

Mormântul Louisei a Prusiei beneficiază însă cu siguranță de faima celei pentru care a fost făcut. Un sarcofag sculptat în marmură devenit unul dintre punctele de atracție ale palatului, un monument funerar care aduce anual un număr impresionant de turiști. Mă rog, aducea, căci acum, după ce se va termina pandemia coronavirusiană nu știm cum vor mai fi vremurile.

Regina Louise (1776-1810) a fost consoarta lui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei, un rege greu încercat de războaiele napoleoniene din epocă. Louisa a fost una dintre reginele adulate din istoria capetelor încoronate, a murit de tânără după ce a născut de nouă ori. Este cunoscută mai ales pentru că (fiind însărcinată) a căzut în genunchi în fața lui Napoleon Bonaparte, în încercarea disperată de a obține o pace mai acceptabilă pentru Prusia. Regina a murit la 34 de ani.

Construcția și sculptura monumentului funerar regal i-a fost încredințată lui Cristian Rauch, nu întâmplător, cei doi au fost prieteni în timpul vieții. De fapt, Rauch va deveni una din figurile emblematice în ceea ce privește ansamblurile funerare.

Mai mult, în urma sarcofagului Louisei, faima lui va deveni enormă. El va construi un impresionant ansamblu ecvestru pentru Frederic cel Mare. Rauch este considerat întemeietorul sculpturii moderne germane. Şi, ca să fim sinceri, în acea perioadă din ce trăiau sculptorii? Din ansambluri şi monumente funerare!

Febra puerperală

Revenind la moartea Louisei, la cât de prematură a fost ea, chiar dacă speranța de viață în secolul XIX era mai mică decât azi, totuși aristocrația beneficia de alt nivel de trai. Trebuie să observăm că, oficial, cauza decesului reginei nu este cunoscută. Însă, bănuim că este vorba de febra puerperală.

monumente funerare cimitir central Cluj
Monumente funerare cimitirul central din Cluj (Hajongar)

Aceasta nu era o maladie în sine, ci doar o complicație ce se datora infecției femeilor lăuze. Deși de multe ori femeile mureau după naștere din cauza septicemiei, a fost greu de dovedit că moartea se datora în primul rând condițiilor de igienă.

La fel ca majoritatea virușilor, microbii care infectau organismul se transmiteau prin mâinile murdare. Respectiv ale medicilor care, printre altele, puneau mâna și pe cadavre sau bolnavi de alte infecții. Aceste lucru se întâmpla mai rar în cazul nașterilor acasă, cum aveau parte capetele încoronate, dar se întâmpla. Nu trebuia să fie neapărat în prima zi după naștere (sau avort). Decesul putea surveni după câteva săptămâni de suferință.

Cel mai frumos monument funerar din Transilvania

Una din aluziile la moartea Louisei a fost și cea a contesei Maria Rhedey (1811-1849), care se află înmormântată la Cluj, în Cimitirul Central Hajongrad. Și aceasta a murit la o vârstă tânără în urma febrei puerperale. Contele, impresionat de moartea soției și fiind și el sub imperiul faimei Reginei Louisa a Prusiei, a comandat pentru defuncta contesă o operă asemănătoare ca stil și material.

Tot un monument funerar din marmură sculptată. Desigur însă că altul a fost sculptorul, respectiv cehul Emanuel Max, cel care va realiza mai târziu ansamblul ecvestru al mareșalului Radetzky. (Mareșal cunoscut românilor mai degrabă pentru marșul Radetzky al lui Johan Strauss decât pentru succesele militare austriece în fața italienilor.)

Clujenii consideră, la rândul lor, că sarcofagul Mariei Rhedey este cel mai frumos monument funerar din Transilvania, păstrând așadar proporțiile față de Louisa a Prusiei.

monument funerar printesa Alexandra Pavlovna a Rusiei
Monument funerar Alexandra Pavlovna ; foto de Nagy BenceOwn work, CC BY-SA 3.0, Link

Febra puerperală a fost cauza și a altor femei celebre. Merită să amintim alte două nume aristocrate celebre:

· Prințesa Alexandra Pavlovna a Rusiei (1783-1801) care a murit la 17 ani după ce a născut o fetiță moartă. A fost soția Arhiducelui Joseph al Austriei și este înmormântată într-un mausoleu în Ungaria, la Budapesta.

· Jane Seymour (1508-1537) este cea de-a treia soție a lui Henric al VIII-lea. A dat naștere unicului moștenitor al tronului Angliei, viitorukl rege Eduard al VI-lea, rege de la vârsta de 9 ani. Este înmormântată la Windsor.

Astăzi febra puerperală se ține sub control cu ajutorul antibioticelor și a igienei. Un pas important în eliminarea acestui tip de infecții a fost separarea în spitale a femeilor care nasc de celelalte bolnave. La fel, personalului sanitar care se ocupa de nașteri i s-au luat alte atribuții.

Vezi și comandă monumente funerare din marmură
Oferte de monumente și cruci din granit