Viul și funebrul. Cum e viața printre cruci…

monumente funerare
Monumente funerare la romani; cimitir in sarbatoare

Când o întreagă comunitate își duce viața de zi cu zi printre monumente funerare, când de fapt existența vie a oamenilor coabitează la perfecțiune cu liniștea crucilor și a cavourilor, aceasta se poate întâmpla din două motive principale. Spunem noi că sunt două, dar poate mai există și încă nu ne sunt cunoscute. Prima rațiune a coexistenței acestora este chiar respectul viilor față de morți, respectiv recunoașterea rolului celor care nu mai sunt în viața celor care încă mai sunt. 

Pare un joc de cuvinte, dar dacă vă veți aduce aminte de filmele copilăriei, precis veți găsi câteva în care copiii își îngroapă părinții undeva la capătul grădinii. Vă veți aduce aminte de lecturi în care se regăsesc asemenea întâmplări. Când bunul sau tata-moșul își află locul de veci la gardul dinspre pădure sau dinspre pustă.

Sau, dacă ați fost amatori de filme western, nu se poate să nu rețineți secvențe cu bărbați puternici, cu pălăria în mână, ascultau o predică de trei fraze iar apoi coborau sicriul în pământ. Și nu era vorba neapărat de un cimitir, nici măcar de un monument funerar grozav ca astăzi, ci de o banală cruce. Iar totul se întâmpla acasă, la fermă, în spatele casei.

Acesta este unul dintre motive, când motivul coexistenței funerarului cu viul este dragostea și amintirea veșnică.

monumente funerare si obiceiuri in cimitir
Obiceiuri de inmormantare, monumente funerare la romani

Monumente funerare transformate în case

Celălalt motiv ar fi când trăiești printre monumente funerare pentru că ești nevoit. O viziune aparte relativă la acest subiect, respectiv cum trăiesc oamenii printre monumente funerare, printre cavouri și cripte se desprinde ca un duș rece când aflăm despre Cimitirul de Nord din Manila. Este ceva fantastic.

Inaugurat în 1904 la marginea capitalei filipineze, Manila, cimitirul „găzduiește” aproximativ un milion de morți. Iar printre cruci și morminte își duc viața încă vreo câteva mii de oameni. Cauza fiind sărăcia. Manila este unul dintre cele mai cosmopolite orașe din lume dar, în același timp, și unul în care sărăcia atinge cote paroxistice.

Am selectat pentru dvs. o colecție de reportaje din Manila, pentru a putea observa cât de bine se integrează oamenii cu viața printre sutele de mii de monumente funerare. Nici nu trebuie să citiți pentru a înțelege marea dramă a unei populații care doarme în cavouri, copii care se joacă printre cruci, oamenii mănâncă, trăiesc și se iubesc. Este de ajuns să priviți imaginile, sunt suficient de expresive.

Putem afla că singurele joburi care se găsesc aici sunt acelea de manipulator de sicrie sau de sculptor de monumente funerare. Remarcabil este că proprietarii mormintelor, cei care vin să se reculeagă la locul unde sunt morții familiei, sunt atât de obișnuiți cu existența oamenilor care dorm pe lespedele de granit încât le aduc chiar de mâncare. Nu mai sunt mirați deloc dacă găsesc o familie care și-a instalat un pat într-un cavou. după cum puteți vedea în fotografii.

Cimitirul din Manila este unul din subiectele preferate ale marilor ziare sau publicații online. Pe tema coexistenței dintre funerar și viață trepidantă își încearcă scriitura mulți jurnaliști. Unele reportaje sunt extraordinare, altele au fotografii impresionante, iar altele doar se copiază unele pe altele. Subiectul în sine este nemaiponenit.

Vandalismul minorităților

O cu totul altă viziune despre cimitire, despre mormintele părinților noștri, despre felul în care sunt văzute monumentele funerare iese, din când în când, ca o bulă de aer dintr-o mlaștină, când aflăm despre vandalizarea crucilor. A locurilor unde-și dorm somnul de veci părinții, bunicii și alți înaintași. Cum ar fi cazul relatat în urmă cu 2-3 ani de o publicație din Reșița. InfoCS relata cum cimitirul din cartierul reșițean Câlnic a fost vandalizat (se crede) de o comunitate de țigani.

Informația a fost reluată apoi și de alte publicații. Din păcate, vandalizarea la care sunt supuse multe monumente funerare din România nu este ceva singular. În speță nu e vorba doar de cruci sau monumente ortodoxe. Am putea spune că cimitirele evreiești sunt cele mai vizate de astfel de manifestări barbare.

Și ar mai fi o viziune asupra acestui subiect: monumente funerare ca afacere. Dar despre asta într-unul din materialele viitoare.