Maria Regina Coeli și Timișoara Mica Vienă

monument funerar Graben Viena
Monument cu aspect funerar in Viena, pe Graben... anul 1860

Monumentele ciumei despre care povesteam în postarea noastră anterioară și pe care le încadram oarecum la categoria de monumente funerare, explicând sumar noțiunea, iată că au născut câteva polemici. Principalul reproș ar fi acela că monumentele din tipologia ciumei nu sunt monumente funerare.

Poate că este un punct de vedere, dar pe care noi l-am opus noțiunii din dicționarul limbii române. Unde noțiunea de funerar se referă la morți, la amintirea lor, la evenimente și nu exclusiv la urne funerare sau monumente de genul celor prezentate în acest site.

Mai ales că insistam asupra faptului că un monument funerar trebuie să respecte spiritul pentru care a fost creat. Nu neapărat locul de amplasare al mormântului. Ce facem cu monumentele ridicate în memoria celor pieriți în catastrofe, de exemplu? Care nu au un mormânt în sensul propriu al cuvântului și totuși li s-au ridicat monumente… 

Spuneam că monumentele ciumei pot fi încadrate fără emoții la genul de monumente funerare. Cel puțin geneza acestora, construcția și alcătuirea au fost preluate din monumente funerare veritabile, dacă este să păstrăm adevărul cronologic.

Aducem în acest sens afirmațiile lui Zsolt Kovacs, asistent la Catedra de Istoria Artei, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea Babeş-Bolyai. Ne referim la lucrarea „Coloana Mariei Imaculata din Cluj. Un tip de monument central-european în Transilvania barocă” publicată în Historia Artium nr. 1 din 2010. Acesta afirmă că modelul de statuie Maria Regina Coeli a fost conceput pentru prima oară pentru monumentul funerar al principelui Willhelm al V-lea cel Bogat, duce de Jülich-Cleves-Berg, în 1593, de către sculptorul Hubert Gerard. De aici, modelul de monument va fi preluat în tot spațiul central-european.

În corelație cu definițiile din dicționare ale termenului de funerar putem spune fără emoții despre coloanele ciumei că se încadrează în această categorie. Adică au ceva funerar în ele…

Chefuri… „funebre”!

Modelul de coloană și amplasarea Monumentul Sfintei Treimi din Viena, de pe Graben, a fost copiat și răspândit în întreg Imperiul Habsburgic. Spuneam în articolul nostru anterior că monumentul corespondent din Timișoara implică multe similitudini cu cel din Viena.

Au fost importate însă, de asemenea, chiar denumiri și obiceiuri, adaptându-le la provincia de la marginea Imperiului. În acest fel putem să ne explicăm și unul dintre motivele pentru care Timișoara este denumită Mica Vienă. Amplasarea monumentului este doar o mică parte din acest copy-paste de sorginte medievală.

case monument istoric
Casa Bruck, La Trei Husari si La Elefant in Timisoara

Timișoara: Casele „La Elefant” și „Trei Husari”

Un motiv care a fost importat din Viena, dar despre a cărui semnificație probabil nu se știe în orașul de pe Bega, este cel al denumirii localurilor. De exemplu, în Viena a exista până în 1866 un han numit La Elefant, respectiv Elefantenhausen. Va fi unul dintre cele mai cunoscute localuri și locuri de petrecere din Viena de pe actuala stradă Graben.

Numele localului a fost luat de la un eveniment memorabil, petrecut în 1551, când Maximilian al II-lea intra triumfal în Viena „călărind” un elefant. În amintirea acestui eveniment, dar și a unor evidente interese publicitare, a luat ființă Elefantenhausen. Hanul a fost demolat în momentul în care s-a decis redesenarea arhitecurii Vienei.

Corespondența din Timișoara a hanului respectiv este casa „La Elefant” din Piața Unirii nr 3. Acolo, de la începutul anilor 1800 a funcționat hanul cu același nume. Imobilul apare ca fiind construit în 1754 de către maistrul sticlar Mathias Simon. Peste ani, imobilul La Elefant va găzdui întreprinderea județeană de construcții.

Să mai spunem că în Viena încă mai sunt denumiri de localuri cu titulatura de Elefant, întâmplarea fiind reținută destul de bine în memoria austriecilor.  

Tot în actuala Piața a Unirii, la nr. 2, a existat hanul „La trei husari”. Imobilul, care a fost construit în 1752, a aparținut tot maistrului Mathias Simon. Se vede treaba că-i mergea bine afacerea. Oricum, „Trei husari” este un nume obișnuit și acum la Viena, existând încă o cafenea la foarte mică distanță de Monumentul Sfintei Treimi.

Joc „funerar” interzis: Faraon!

Observăm că un monument dedicat ciumei, de asemenea dimensiuni și cu accente funerare evidente, amplasat în mijlocul celor mai agreate spații publice ale unei comunități, nu are efecte demoralizatoare. Nu te îmbie la cumpătare și pocăință. Am putea spune că dimpotrivă.

Graben, amplasamentul Coloanei Ciumei din Viena, a fost și este un loc al libertății, un spațiu turistic, o zonă comercială. (Chiar un ,loc unde este bine să fii văzut. Mai ales în perioada de „la belle epoque” austriacă, atunci când se părea că lumea nu are chiar nicio problemă iar pacea este fără de sfârșit.)

Unul dintre cele mai mari „chefuri” de stradă din Viena, chiar sub monumentul funerar al ciumei, a fost încoronarea Mariei Tereza, în 1740. La Timișoara, în Piața Unirii, la acea vreme se aflau hanuri și cafenele.

Nicolae Ilieșiu scrie în „Monografia istorică a Banatului” că Timișoara era atât de împătimită de jocurile de noroc că a fost nevoie de intervenția în forță a autorităților. Astfel, la 1783 și 1784 Consiliul Comunal Timișoara emite hotărâri care interzic jocurile de noroc între anumite ore în incinta localurilor. La 20 de metri distanță de Monumentul Sfintei Treimi. Caracterul funerar al acestuia se vede că nu a influențat negativ apetitul pentru jocuri de noroc.

Cam aceasta a fost istoria condensată a statuii Maria Regina Coeli, respectiv a modelului pe care l-a inspirat unei tipologii de monumente. Practic, a fost copiată de pe monumentul funerar al pricipelui Willhelm al V-lea și dusă foarte aproape de credincioși. Care, din păcate pentru ei, nu au fost atât de receptivi la mesajul creștin.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*