Când un monument funerar are umor. Sicriul de siguranță…

monument funerar
Monument funerar din piatra cu epitaf hazliu

Se spune că inscripția de pe un monument funerar ar trebui să fie relevantă. Adică să ne dea o idee despre cel sau cea care este îngropat acolo. Însă, de regulă, apar tot felul de chestii plângăcioase cu oprește-te trecătorule, ia aminte, te-ai dus dulce minune, bla, bla, bla…

Dacă a fost un om bun, visător, dur, dacă i-a plăcut paharul și tot felul de chestii din astea apar mai greu. Epitafuri fără haz sunt preferate unor inscripții realiste. Fie și ceva de genul: am fost șef dar a venit revoluția și m-au dat afară iar asta m-a îmbolnăvit și în cele din urmă am murit!

cimitir vesel
cruci de lemn la Săpânța

Cele mai multe epitafuri n-au haz Moartea este tratată la modul solemn. De ce n-ar fi luată luată peste picior!? Problema este mai complicată, căci de moarte se sperie toată lumea. Or, în acest caz mare parte dintre cei care sunt conștienți că mor și au totuși puterea de a decide ce scrie pe-al lor monument funerar, vor alege ceva mai serios. Vor zice că măcar o dadă în viață să fie și ei așa cum trebuie.

De ce sunt epitafurile serioase…

Câți ar avea curaj să-și scrie pe cruce un banc, de exemplu!? Sau, chiar dacă ar avea, probabil că rudele care-l îngroapă s-ar feri de așa ceva considerând că se fac de râs.

De ce să râdă lumea de noi când trece pe aici! Și, uite așa, pe monumentele funerare nu sunt atâtea inscripții haioase câți șmecheri au fost pe lumea asta. Din cauza cenzurii neamurilor! A nevestelor în primul rând!

epitaf cu umor
Epitaf cu umor

Vă prezentăm un monument funerar cu umor, de această dată al unei soții căreia îi plăcea să vorbească la telefon exagerat de mult. Soțul s-a gândit ca să lase moștenire obiceiul ei. Astfel, a comandat o inscripție: „Isus a sunat la telefon și ea a răspuns!” În treacăt fie spus, gravuri funerare de genul acesta și noi facem. Vizitați secțiunea din site dedicată gravurilor…

Funebrul are umor

S-ar putea crede că oamenii cu afaceri în lumea decedaților (monumente funerare, transporturi, îmbălsămări….) sunt lipsiți total de simțul umorului. Că se îmbracă doar în cenușiu și că stau cufundați de dimineață până seara în negrul existenței lor!

Ei bine, așa cum se întâmplă de obicei, ideile preconcepute sunt o piedică în calea cunoașterii, căci cioclii sunt și ei oameni. Care gustă o poantă despre decedați și au un simț al umorului deosebit. Mai ales dacă ne gândim la bancuri cu morți. Îndeosebi aceia care se zbat în sicriu vrând să iasă din mormânt…

Ei bine, firmele de servicii funerare din secolul al XIX-lea au făcut bani frumoși pe spatele oamenilor care n-aveau simțul umorului, antreprenorii de pompe funebre au demonstrat așadar că se pot câștiga bani și din umor într-o lume a durerii și plânsului. Mai mult, opinia noastră este că serviciile funerare de atunci se distrau copios pe seama celor vii și care nu știau să râdă.

Altfel, astăzi cel puțin, cei care au un business în sfera pompelor funebre sunt și ei oameni. Ca noi toți. Troglodiți sunt doar cei care sapă groapa, dar din-ăștia sunt în toate meseriile.

sicriu de siguranta ca serviciu funerar
Sicriu cu clopotel de siguranta

Sicriu de siguranță sau salvați de clopoțel

Expresia „salvați de clopoțel” provine nu de la serialul celebru de pe la începutul anilor 90 ci tocmai de la un anume gen de servicii funerare. Ceva ce se întâmpla în primii ani de după revoluția franceză. Erau la modă atunci întâlnirile mondene în care se discuta cu morții, cu neamurile lor. Morții sunt, nu-i așa, și cea mai mare sperietoare a oamenilor vii!

Ei bine, în continuare vom contrazice un articol din „Adevărul” publicat în urmă cu ceva timp. Se făcea o legătură între inventarea anesteziei locale și serviciile funerare. Teama și în același timp speranța oamenilor că morții nu sunt chiar morți a dus la inventarea unui așa numit sicriu de siguranță. Un sicriu din care dacă ești îngropat și nu ești mort, ai avea toate șansele să scapi de belea. Doar că familia trabuie să opteze pentru un astfel de serviciu funerar.

Carevasăzică erai îngropat și de un deget ți se lega o sfoară care ducea la un clopoțel. Zdrăngăneala era montată undeva pe-afară, la loc vizibil, lângă cruce de obicei. Sau oriunde pe acel monument funerar dar să fie vizibil și să-l auzi.

Dacă neghiobii de afară te îngropau fără să fii mort de-a binelea, aveai șanse reale să scapi dacă dădeai din mână, te zbăteai adică pentru a mișca clopoțelul. Astfel, cei de la serviciile funerare ale cimitirului veneau și te dezgropau. Apoi, te curățau de farduri și tu te duceai la plimbare să-i sperii pe ăia care te-au băgat degeaba în groapă.

De strajă, în cimitir

Câteva zile după înmormântare se făceau un fel de santinele pe lângă mormânt. Ca-n armată. Ascultau, nu cumva sună clopoțelul!? Bine, probabil că pe atunci pe când era moda asta cu sicrie de siguranță nu se făceau injecții cu formol. În mod sigur ți-ar fi dat o stare de mahmureală grozavă!

Circulau tot felul de teorii că unii morți erau îngropați de vii. Că la mulți ani după ce s-au deschis coșciugele s-au găsit urme de zgârieturi cu unghiile în capacul sicriului. De aici ideile celor din cimitire de a organiza echipe de asistență, care stăteau de gardă să asculte clopoțelul la fiecare mormânt proaspăt săpat. Dar, totuși, încă nu se cunoaște vreun caz de mort care să fie scos din groapă pentru că a sunat și l-a salvat clopoțelul…

Că tot veni vorba, există un caz celebru de mort care s-a trezit din beție, undeva pe la Filiași. Unul care cică murise, după câteva zile de priveghi s-a ridicat din sciriu și i-a provocat un infarct tatălui său. Păi, vă dați seama, să vezi că-ți moare băiatul de beție, apoi după câteva zile să se scoale și să se uite la tine, cum să nu te ia cu inima!? Nu știm dacă, în acest caz, s-a plătit de două ori firma cu servicii funerare…